Limba engleză

Limba engleza (engleza: English) este o limba vest germanica care îsi are originile în Anglia, si care este în prezent limba materna pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealthului Caribian, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”). Este o limba folosita intensiv ca limba secundara sau ca limba oficiala de-a lungul lumii, în special în tari ale Commonwealthului precum India, Sri Lanka, Pakistan sau Africa de Sud, precum si în multe organizatii internationale.

Engleza moderna este denumita adeseori „lingua franca” globala. Engleza este limba dominanta pe plan international în domeniile comunicatiei, stiintei, afacerilor, aviatiei, divertismentului, radioului si diplomatiei. Influenta Imperiului Britanic este motivul principal pentru raspândirea initiala a limbii mult dincolo de limitele Arhipelagului Britanic. În urma celui de-al doilea razboi mondial, influenta economica si culturala crescânda a Statelor Unite a accelerat profund raspândirea acestei limbi. Într-o zi obisnuita de scoala, aproximativ un miliard de oameni învata, într-o forma sau alta, limba engleza.

Cunoasterea limbii engleze este necesara pentru angajarea în anumite domenii, profesii sau ocupatii. Rezultatul acestei necesitati este ca peste un miliard de oameni din întreaga lume vorbesc engleza macar la un nivel de baza. Engleza este de asemenea una din cele sase limbi oficiale ale Natiunilor Unite.

Istorie

Engleza este o limba anglo-friziana. Popoare vorbitoare de limbi germanice din nord-vestul Germaniei (angli si saxoni), si din Iutlanda (iutii) au invadat ceea ce astazi este partea de est a Angliei, în jurul secolului V d.Hr.. Înca se dezbate daca vechea engleza s-a raspândit prin dispersarea vechii populatii, sau daca celtii nativi au adoptat gradual limba si cultura clasei dominante, nefiind exclusa nici o combinatie a acestor doua procese.

Indiferent de origini, aceste dialecte germanice s-au unit pâna la un punct (înca mai ramasesera variatiuni geografice) si au format ceea ce astazi se numeste vechea engleza. Vechea engleza se aseamana cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei si Olandei de astazi. De-a lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta si-a pastrat o structura sintetica mai degraba apropiata de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând conventiile saxonei de vest, în timp ce engleza orala a devenit din ce în ce mai analitica în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor, si bazându-se mai mult pe prepozitii si ordine fixa a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era pâna la un punct redactata cu variatiunile dialectale orale aproape intacte, dupa ce vechea engleza si-a pierdut statutul de limba literara a nobilimii. Se afirma ca dezvoltarea timpurie a limbii a fost influentata de substratul celt. Mai târziu, a fost influentata de limba nord-germanica înrudita nordica veche, vorbita de vikingii care s-au stabilit în principal pe coasta de nord si est, ajungând pâna la Londra, în regiunea cunoscuta ca „Danelaw”.

Cucerirea Angliei de catre normanzi, în 1066, a influentat profund evolutia limbii. Timp de aproximativ 300 de ani dupa cucerire, normanzii vorbeau anglo-normanda, o limba apropiata de Franceza Veche, ca limba oficiala la Curte, în drept si administratie. Un numar foarte mare de cuvinte normande s-au strecurat în engleza veche, în special în domeniile legale si administrative, dar si în cuvinte din vocabularul de baza, precum „mutton” (carne de miel) sau „beef” (carne de vita). Mai târziu, multe cuvinte au fost împrumutate direct din latina sau greaca, lasând un vocabular paralel care a ajuns pâna în zilele noastre. Influenta normanda a dat nastere la ceea ce azi se cheama Engleza de Mijloc.

De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformata de „marea rocada a vocalelor”, de raspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administratie si în viata academica, si de efectul uniformizator al imprimarii. Engleza moderna timpurie dateaza din perioada elizabetana.

Clasificare si limbi relationate

Limba engleza apartine sub-ramurii vestice a ramurii germanice apartinând familiei de limbi indo-europene.

Întrebarea privind care este limba cea mai înrudita cu engleza nu are un raspuns sigur. Aparte de limbi „creole”, cu împrumuturi din engleza, precum Tok Pisin, Scots (vorbita în special în Scotia si parti din Irlanda de Nord) nu este o limba galica, ci face parte din familia de limbi engleza : atât scots cât si engleza moderna provin din engleza veche, cunoscuta si ca „anglo-saxona”. Ruda cea mai apropiata a englezei, dupa scots, este frizona, vorbita în nordul Olandei si nord-vestul Germaniei. Alte limbi vest-germanice mai putin înrudite sunt : germana, saxona joasa, olandeza si afrikaans. Limbile nord-germanice din Scandinavia sunt mai putin apropiate de engleza decât cele vest germanice.

Multe cuvinte franceze sunt inteligibile pentru un vorbitor de engleza (desi pronuntia poate fi diferita), deoarece engleza a absorbit un numar mare de cuvinte din normanda si franceza, datorita cuceririi normande si apoi unor împrumuturi din franceza în secole mai târzii. Drept urmare, o parte importanta din vocabularul englez este derivata din franceza, cu diferente minore de ortografie (terminatii, folosirea ortografiei din franceza veche, etc.), precum si diferente ocazionale de semantica – asa-numitele faux amis, sau prieteni falsi.

Raspândire

Peste 380 de milioane de oameni vorbesc engleza ca limba materna. Engleza este astazi, probabil, a treia limba ca numar de vorbitori nativi, dupa chineza mandarina si spaniola. Cu toate acestea, combinând vorbitorii nativi cu cei non-nativi, este probabil cea mai vorbita limba din lume, desi pe locul doi daca luam în consideratie combinatia limbilor chineze, depinzând daca variantele de chineza sunt considerate dialecte sau limbi de sine statatoare. Estimarile care includ engleza ca limba straina variaza de la 470 de milioane la peste un miliard, depinzând de standardele folosite pentru a stabili nivelul si gradul de alfabetizare atins în limba respectiva. Conform unor surse, numarul celor care vorbesc engleza ca limba straina este de 3 ori mai mare decât cel al vorbitorilor nativi.

Tarile cu cele mai mari populatii de vorbitori nativi de engleza sunt, în ordine descendenta : Statele Unite (215 milioane), Regatul Unit (58 milioane), Canada (17.7 milioane), Australia (15 milioane), Republica Irlanda (3,8 milioane), Africa de Sud (3,7 milioane) si Noua Zeelanda (3-3,7 milioane). Tari precum Jamaica si Nigeria au de asemenea milioane de vorbitori nativi ale unor dialecte care variaza de la o creola bazata pe engleza la o versiune aproape standard a englezei. Dintre acele tari unde engleza este vorbita ca limba secundara, India are cei mai multi vorbitori, iar profesorul de lingvistica David Crystal pretinde ca, daca se aduna vorbitorii nativi si cei non-nativi, India are cel mai mare numar de oameni care vorbesc sau înteleg engleza. Dupa India se afla Republica Populara Chineza.

Engleza este limba primara în Anguilla, Antigua si Barbuda, Australia (engleza australiana), Bahamas, Barbados, Bermuda, Belize, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Canada (engleza canadiana), Insulele Cayman, Dominica, Insulele Falkland, Gibraltar, Grenada, Guernsey (engleza din Guernsey), Guyana, Irlanda (hiberno-engleza), Insula Man (engleza manx), Jamaica (engleza jamaicana), Jersey, Montserrat, Nauru, Noua Zeelanda (engleza neozeelandeza), Insulele Pitcairn, Sfânta Elena, Saint Lucia, Saint Kitts and Nevis, Sfântul Vincent si Grenadine, Singapore, Georgia de Sud si Insulele Sandwich de Sud, Trinidad si Tobago, Insulele Turks si Caicos, Regatul Unit, Insulele Virgine Americane, si Statele Unite (diverse variante ale englezei americane).

În multe alte tari, în care engleza nu este limba cea mai vorbita, este totusi limba oficiala; acele tari includ : Botswana, Camerun, Fiji, the Federated States of Micronesia, Ghana, Gambia, India, Kiribati, Lesotho, Liberia, Kenya, Madagascar, Malta, Insulele Marshall, Namibia, Nigeria, Pakistan, Papua Noua Guinee, Filipine, Puerto Rico, Rwanda, Insulele Solomon, Samoa, Sierra Leone, Singapore, Sri Lanka, Swaziland, Tanzania, Uganda, Zambia, and Zimbabwe. Este de asemenea una dintre cele 11 limbi cu statut oficial în Africa de Sud (“engleza sudafricana”). Engleza este de asemenea o limba importanta în mai multe foste colonii sau actuale teritorii dependente de Regatul Unit sau Statele Unite, precum Hong Kong sau Mauritius.

Engleza nu este limba oficiala nici în Statele Unite, nici în Regatul Unit. Desi guvernul federal american nu are limbi oficiale, engleza are statut oficial în guvernele a 30 din cele 50 de state constituente.

Engleza ca limba globala

Deoarece engleza este atât de raspândita, a fost numita deseori „limba globala”, sau „lingua franca” a epocii moderne. Cu toate ca engleza nu este limba oficiala în multe tari, este în prezent limba cea mai studiata ca limba secundara din lume. Unii lingvisti considera ca nu mai este semnul cultural exclusiv al „vorbitorilor nativi de engleza”, ci mai degraba o limba care absoarbe aspecte ale unor culturi din întreaga lume, pe masura ce influenta ei se extinde. Este, prin tratat international, limba oficiala pentru comunicatiile aeriene si maritime, precum si una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, ale Natiunilor Unite, si a majoritatii organizatiilor atletice internationale, incluzând aici Comitetul Olimpic International.

Engleza este limba cea mai studiata ca limba straina în Uniunea Europeana (de catre 89% dintre elevi), urmata fiind de franceza (32%), germana (18%) si spaniola (8%). În Uniunea Europeana, o mare parte din populatie pretinde ca poate conversa la un anumit nivel în engleza. Dintre tarile non-anglofone, un procentaj important din populatie a afirmat ca poate conversa în engleza, în urmatoarele tari : Olanda (87%), Suedia (85%), Danemarca (83%), Luxemburg (66%), Finlanda (60%), Slovenia (56%), Austria (53%), Belgia (52%), si Germania (51%). Norvegia si Islanda prezinta de asemenea o majoritate de vorbitori competenti ai englezei.

Carti, reviste si ziare scrise în engleza se pot gasi în multe tari de pe Glob. Engleza este de asemenea cea mai folosita limba în stiinte. În 1997, Indexul de Citare a Stiintelor a informat ca 95% din articolele sale erau scrise în engleza, cu toate ca numai jumatate apartineau unor autori din tari anglofone.

Dialecte si varietati regionale

Expansiunea Imperiului Britanic si – de la al doilea razboi mondial – dominatia Statelor Unite au avut drept rezultat raspândirea englezei pe Glob. Datorita acestei raspândiri globale, s-au dezvoltat diverse dialecte ale englezei, precum si limbi creole bazate pe engleza.

Varietatile majore ale englezei includ, în cele mai multe cazuri, mai multe subvarietati, precum argoul Cockney în cadrul englezei britanice; engleza Newfoundland în cadrul englezei canadiene; si engleza vernaculara afro-americana, precum si engleza sud-americana, în cadrul englezei americane. Engleza este o limba pluricentrica, lipsita de o autoritate lingvistica centrala, cum de exemplu pentru Franta este Académie française; si, cu toate ca nici o varietate nu este considerata cea standard, exista unele accente care au mai mult prestigiu, cum ar fi RP – Received Pronunciation – în engleza britanica.

Scots s-a dezvoltat – în mare parte independent – pornind de la aceleasi origini, dar în urma Actelor de Uniune din 1707 a început un proces de atritiune, în care generatiile succesive au început sa adopte tot mai multe caracteristici din engleza, cauzând o dialectalizare. Daca este o limba separata sau un dialect al englezei („engleza scotiana”) se dezbate în prezent. Pronuntia, gramatica si lexicul formelor traditionale sunt distincte, uneori fundamental, de alte varietati ale englezei.

Datorita uzului raspândit al englezei ca limba secundara, vorbitorii de engleza au multe accente diferite, care de multe ori indica dialectul sau limba nativa a vorbitorului. Pentru caracteristicile specifice ale accentelor regionale, vezi Accentele regionale ale vorbitorilor de engleza, iar pentru caracteristicile distinctive ale dialectelor regionale, vezi Lista de dialecte ale limbii engleze.

Asa cum engleza a împrumutat cuvinte din multe limbi de-a lungul istoriei sale, împrumuturi din engleza exista acum în multe dintre limbile lumii, indicând influenta tehnologica si culturala a vorbitorilor ei. Mai multe limbi creole s-au format având engleza ca baza, precum jamaicana creola, pidginul nigerian, sau Tok Pisin. Exista cuvinte în engleza pentru a descrie diversele forme pe care le adopta limbile non-engleze care contin cuvinte englezesti într-o proportie semnificativa. Franglais, de exemplu, este folosit pentru a descrie limba franceza vorbita cu multe cuvinte englezesti; se gaseste în Insulele Canalului. Alta varianta, vorbita în regiunile bilingve ale Québecului, este numita FrEnglish.

Engleza
———————————————–
Surse:

Wikipedia

Dictionar Roman Englez

Dictionar Englez Roman

bileteavion.com.ro

Limba spaniolă

Limba spaniola (lengua española, español), numita uneori si limba castiliana (castellano), este o limba romanica din subgrupul iberic. Este una dintre cele sase limbi oficiale ale Organizatiei Natiunilor Unite.

Spaniola se situeaza pe locul doi ca cea mai vorbita limba în lume conform numarului vorbitorilor care o au ca limba materna, fiind precedata doar de chineza mandarina. O vorbesc ca prima si a doua limba între 450 si 500 milioane de persoane. Se plaseaza pe locul trei ca cea mai folosita limba atât materna, cât si straina, fiind întrecuta de chineza mandarina si de engleza.

Spaniola ocupa, de asemenea, locul doi în topul celor mai studiate limbi din lume, fiind învatata de cel putin de 14 milioane de studenti. Conform altor surse, acest numar depaseste 46 de milioane de studenti distribuiti în 90 de tari.

Atât spaniola, cât si alte limbi romanice, reprezinta o continuare moderna a latinei vulgare, limba care a fost vorbita împreuna cu latina culta în fostul Imperiu Roman si care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorita propagarii sale în America, spaniola este limba neolatina care a cunoscut cea mai larga raspândire în lume.

Origine si nume

Spaniola s-a dezvoltat din dialectul latin vorbit în zonele limitrofe dintre Cantabria, Burgos, La Rioja si Álava, provinciile de nord din actuala Spanie, devenind cel mai popular idiom al Regatului Castiliei (latina a fost o limba oficiala). De aici vine si numele original al dialectului, castellano, care face o referinta la zona geografica de unde provine limba. Celalalt nume, español, vine de la Hispaniolus din latina medievala, mai precis din forma sa corecta Spaniolus. Ramón Menéndez Pidal ofera alta explicatie etimologica. Cuvintelor clasice hispanus si hispanicus li se atasau în latina vulgara sufixul -one (cf. în spaniola: bretón, borgoñón, în franceza wallon etc.), astfel cuvântul *hispanione s-a schimbat în españón, si apoi în español. Acest cuvânt a fost apoi împrumutat de catre alte limbi romanice (cf. catalana espanyol, franceza espagnol, italiana spagnolo, occitana espanhòu, portugheza espanhol, româna spaniol).

Evenimentele istorice, socio-economice si folosirea spaniolei ca limba de schimb au permis acesteia sa devina lingua franca în Peninsula Iberica, însa aceste fapte n-au dus la disparitia altor limbi vorbite acolo. Se estimeaza ca în a doua jumatate a secolului XVI 80% din locuitorii Spaniei vorbeau spaniola.

Disputa de nume

Conform dictionarului normativ, publicat de catre Academia Regala Spaniola, si Dictionarului Panhispanic de Chestiuni, aprobat de 22 academii de limba spaniola ca normativ, numele español si castiliano sunt sinonime, ambele fiind acceptate. Asociatia Academiilor Limbii Spaniole, care întruneste toate academiile de limba spaniola din tarile hispanofone, recomanda numele español spre a fi folosit, în general, în alte limbi nationale (cf. germana Spanisch, engleza Spanish, poloneza hiszpanski, rusa ?????????).

Istorie

Istoria limbii spaniole începe cu dialectele iberice ale latinei vulgare, limba vorbita de populatia Imperiului Roman. Variantele vorbite în Spania nordica de astazi au pus bazele dezvoltarii ulterioare a limbii. Dupa caderea Imperiului Roman Occidental în secolul V, influenta latinei clasice asupra poporului a fost succesiv redusa. Latina vorbita pe vremea aceea reprezenta o mixtura a varietatilor romanice hispanice, între care era si castiliana veche. În secolul VIII, invazia musulmana în peninsula Iberica duce la formarea celor doua zone de latinitate: Al-Andalus (Andaluzia contemporana), unde se utilizau dialecte romanice cunoscute sub denumirea de „limba mozaraba”, aflata sub influenta puternica a limbilor invadatorilor: arabei si berberei, si zona nordica, unde s-au format regatele crestine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliana si alte limbi romanice moderne: limba catalana, aragoneza, astur-leoneza si galiciano-portugheza

Castiliana primitiva a derivat din latina în comitatul medieval al Castiliei si se afla sub influenta limbilor basca si vizigota. Cele mai vechi texte în spaniola sunt Glosas Emilianenses (Glosele Emiliane), ce s-au pastrat în Manastirea Yuso aflata în San Millán de la Cogolla, La Rioja, Spania. Aceasta localitate era considerata ca fiind un centru cultural medieval.

Spaniola s-a extins la sudul peninsulei datorita Reconquistei si uniunilor regatelor crestine (uniunea Castiliei si Leónului, Castiliei si Aragonului si apoi formarea statului spaniol). În secolul XV, în timpul procesului de unificare a Spaniei, Antonio de Nebrija a publicat Grammatica. Acesta este primul tratat al gramaticii limbii spanille si în genere al unei limbi vulgare europene. Colonizarea si cucerirea Americii a permis expansiunea limbii spre cea mai mare parte a continentului american.

În prezent limba spaniola este una dintre cele mai vorbite si populare limbi ale lumii si cea mai folosita limba romanica. Este utilizata în Organizatia Natiunilor Unite, Uniunea Europeana si, ca limba oficiala, în Uniunea Latina. Numarul vorbitorilor creste repede dat fiind faptul ca sta pe locul doi ca cea mai studiata limba din lume, precedata doar de limba engleza.

Distributie geografica

Spaniola este una dintre limbi oficiale ale Uniunii Europene, Organizatiei Statelor Ibero-Americane, Organizatiei Statelor Americane, Organizatiei Natiunilor Unite, Mercosur-ului si Comunitatii Andine a Natiunilor.

Europa
Pentru detalii, vezi: limba spaniola în Europa.

Spaniola este declarata drept limba oficiala în Spania, tara de la care si-a mostenit numele si unde s-a dezvoltat. Ramâne în uz si în Gibraltar, dar acolo doar limba engleza este folosita oficial. Spaniola este la fel vorbita (neoficial) în Andorra, unde doar limba catalana se bucura de statutul de limba statala. Este si una dintre 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Exista comunitati vorbitoare de spaniola si în alte state europene: Elvetia, unde castiliana este cea mai vorbita limba minoritara, Regatul Unit, Franta si Germania.

America
Pentru detalii, vezi: limba spaniola în America.
Ciudad de México – orasul cu cei mai multi vorbitori de limba spaniola

Majoritatea vorbitorilor limbii spaniole locuiesc în America Latina. Dintre tarile cu cel mai ridicat numar al hispanofonilor, doar Spania nu se afla în America. Tarile cu cea mai mare populatie hispanofona sunt Mexic si Columbia, ambele amplasate pe acest continent. La nivel national, spaniola este oficiala în Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Republica Dominicana, Uruguay si Venezuela. De asemenea, este oficiala în regiunea dependenta fata de Statele Unite, Puerto Rico, alaturi de limba engleza.

Spaniola nu este recunoscuta oficiala în fosta colonie britanica, Belize, dar, conform recensamântului din 2000, 52,1% dintre locuitori cunosc si vorbesc spaniola la un nivel avansat. Limba este pastrata datorita urmasilor colonizatorilor spanioli, care au ramas în regiune din secolul XVII. Totusi, engleza este cea care se bucura de statutul de limba oficiala unica a tarii.

Spaniola a devenit din ce în ce mai importanta în Brazilia datorita proximitatii si schimbului comercial între acest stat si vecinii sai hispanofoni, mai ales datorita intrarii în componenta gruparii politice Mercosur/Mercosul. În 2005 Congresul National al Braziliei aproba un act, acceptat apoi si de catre Presedinte, care a facut limba spaniola disciplina scolara în licee De asemenea, de-a lungul frontierei între Brazilia si Uruguay, este vorbita limba creola, numita aici „portuñol”.

În Haiti limba franceza este una dintre doua limbi oficiale, cu toate ca o vorbesc doar 10% din populatie. Majoritatea haitienilor vorbesc creola, care de asemenea este oficiala. Creola este bazata pe franceza si unele limbi africane, dar a fost profund influentata si de spaniola. Desi spaniola în sine nu este oficiala, ea este vorbita de catre cea mai mare parte a populatiei, în special cea care locuieste lânga frontiera cu Republica Dominicana.
Distributia limbii spaniole în Statele Unite. Nuantele de albastru mai închis indica regiuni cu populatii hispanofone mai numeroase.

Trinidad si Tobago au fost colonizate pentru prima data de catre spanioli în 1498. Desi mai târziu ambele insule au ajuns sub dominatia engleza, populatia locala a pastrat limba primilor colonizatori. Fiindca Trinidad se afla în apropierea coastelor nordice ale Americii de Sud, ramâne influentat de vecinii sai hispanofoni. Recensamântul recent a dovedit ca mai mult de 1 500 locuitori vorbesc spaniola.

În Statele Unite ale Americii, conform recensamântului din 2006, 44,3 de milioane de locuitori sunt de origine spaniola sau hispanica. 34 de milioane sau 12,2% a populatiei cu vârsta mai mare de cinci ani folosesc spaniola în uzul familial. Spaniola a avut o istorie lunga în Statele Unite, pentru ca multe state din sud-vestul tarii (de exemplu Texas sau California) erau partial colonii spaniole, iar acum este în curs de revitalizare datorita migratiei umane din America Latina. Este cea mai studiata limba straina în scolile Statelor Unite. Desi Statele Unite ale Americii nu au desemnat nicio limba drept oficiala, spaniola este recunoscuta formal la nivel statal în New Mexico, unde este vorbita de catre 30% de locuitori, si ramâne limba principala în Puerto Rico. În speta, SUA ocupa pozitia a cincea pe lista tarilor cu cea mai numeroasa populatie hispanofona din lume.

Filipine
Pentru detalii, vezi: limba spaniola în Filipine.

Desi spaniola a fost limba oficiala a Filipinelor, nu era niciodata vorbita de catre majoritatea populatiei. Importanta sa s-a diminuat la începutul secolului XX dupa ocuparea insulelor de catre Statele Unite. Introducerea limbii engleze în sistemul filipinez de guvernare a dus la utilizarea mai redusa a limbii spaniole si, în consecinta, pierderea statutului de limba oficiala în 1987. Presedintele Filipinelor, Gloria Macapagal Arroyo, anunta în 2007 ca spaniola va deveni înca o data un obiect de studiu obligatoriu. Acesta nu înseamna însa ca spaniola va redeveni limba oficiala a insulelor. Ramâne însa o limba auxiliara. Conform recensamântului din 1990, în Filipine traiau 2 658 vorbitori nativi ai limbii castiliene. Date legate de populatia hispanofona actualmente sunt indisponsibile pentru ca nu aparut în recensamântele din 1995 si 2000.

Conform recensamântului din 2000, 600 000 de locuitori ai Filipinelor vorbesc limba chavacano, o varietate a creolei spaniole. De asemenea, multe limbi native ale insulelor contin împrumuturi din spaniola datorita influentei europene si mexicane în perioada colonizarii.

Alte parti ale lumii

În Africa spaniola este o limba oficiala a comunitatii autonome Insulele Canare si a oraselor autonome Ceuta si Melilla. Este oficiala si în Sahara Occidentala (împreuna cu limba araba), recunoscuta de catre ONU, si în Guineea Ecuatoriala (împreuna cu limba franceza si portugheza).

În Oceania, spaniola este vorbita pe Insula Pastelui, o posesiune teritoriala a Chile.

Sistem de scriere

Spaniola foloseste alfabetul latin îmbogatit cu litera ñ (eñe, care reprezinta fonemul /?/) si digrafele: ch (reprezenteaza fonemul t??) si ll (reprezinta fonemul /?/). Totusi, digraful rr, care reprezinta fonemul /r/, nu este considerat parte a alfabetului. Astfel, alfabetul traditional spaniol contine 28 semne (30 cu k si w, care apar doar în cuvintele împrumutate):

A B C Ch D E F G H I J (K) L Ll M N Ñ O P Q R S T U V (W) X Y Z

În timpul celui de-al 9-lea Congres al Asociatiei Academiilor Limbii Spaniole în 1994, se acorda adaptarea unui alfabet latin universal, în care ch si ll nu sunt litere independente. Totusi, aceasta reforma afecteaza doar procesul de ordonare alfabetica a cuvintelor, nu compozitia alfabetului. Astfel, digrafele ch si ll înca fac parte din acesta.[35]

Spaniola foloseste accentul ascutit pentru a marca un loc de punere a accentului când el nu este de acord cu reguli. Fiecare semn care apartine vocalei (a, e, i, o, u) poate sa prinda acest diacritic (rezultând în á, é, í, ó, ú). De asemenea, diereza ramâne în uz în trigrafele güe si güi pentru a indica u sonor (altfel, u în trigrafe gue si gui este mut).

Gramatica

Fiindca atât spaniola, cât si româna, sunt limbi romanice derivate din limba latina, ele împartasesc multe caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltarii diferite uzul formelor mostenite variaza.

Spaniola este o limba relativ flexionara, având conjugarea foarte complicata, în schimb lipseste aproape în întregime flexiunea celorlalte parti de vorbire. Se folosesc multe prepozitii si se pune adjectivul dupa substantiv. Spre deosebire de româna, în spaniola atât articolele hotarâte cât si cele nehotarâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei este de obicei SVO, dar schimbarile sunt comune. Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniola se poate pierde pronumele personal, când nu este necesar din punct de vedere al contextului.

Verbe

Flexiunea verbelor în spaniola este una dintre cele mai complexe arii ale gramaticii spaniole, dar are mult în comun cu alte limbi romanice. Sistemul verbal este împartit în 14 timpuri. Sapte dintre ele au constructie simpla (sunt create cu desinente gramatice), iar celelalte — compusa (fiind formate cu verbul auxiliar haber si conjugate la participiu trecut).

Substantive

Spaniola are substantive care descriu obiecte concrete, grupuri si clase de obiecte, calitati, sentimente etc. La fel ca în româna, fiecare dintre ele poate sa fie numarabil si nenumarabil si este sau masculin sau feminin. Se considera ca genul neutru a disparut din toate limbi romanice în afara de româna, dar spaniola are o varianta a articolului hotarât neutru, lo, care indica subiecte abstracte (de exemplu lo bueno — binele). Substantivele numarabile au forma separata pentru plural, indicata utilizând sufixul -s.

Adjective si adverbe

În general, în spaniola se folosesc adjectivele si adverbele în acelasi mod ca în româna si aproape fiecare alta limba indo-europeana. Adverbele simple au, totusi, forma separata de adjective, creata prin adaugarea sufixului -mente la adjectivul feminin (de exemplu afortunada — norocosa ? afortunadamente — în mod norocos). Aceasta paradigma este comuna limbilor romanice occidentale si poate de asemenea fi gasita în româna, în cazul adverbelor precum actualmente.

Determinante

În spaniola se folosesc articolele hotarâte si nehotarâte, pronumele demonstrative, pronumele posesive, pronumele interogative, numerale cardinale, numerale ordinale si numerale nehotarâte ca cuvintele determinante la fel ca în româna. Majoritatea lor nu formeaza un subiect de declinare, dar exista exceptii care urmeaza modelul declinarii al adjectivelor, precum numeralul un.

Spania

———————————————–
Surse:

Wikipedia

Dictionar Roman Spaniol

Dictionar Spaniol Roman

Scienceline.ro

Limba germană

Limba germana (în germana Deutsche Sprache, uzual Deutsch Sunet) apartine grupului vestic al limbilor germanice. Formeaza împreuna cu neerlandeza un continuum dialectal.

Limba germana este vorbita ca limba materna de majoritatea populatiei în Germania, Austria, Elvetia, Luxemburg si Liechtenstein, în estul Belgiei, precum si în regiunea Schleswigul de Nord (Nordschleswig) din sudul Danemarcei, în regiunea autonoma Tirolul de Sud (Südtirol) din nordul Italiei, în voievodatul Opole al Poloniei si în regiunile Alsacia (Elsaß) si Lorena (Lothringen) din Franta. De asemenea, germana e vorbita ca limba materna de 45 mii de persoane în Cehia (mai ales în regiunea istorico-geografica Egerland) si de cca 110 mii de persoane în Ungaria (cu precadere în regiunea istorico-geografica Dunantul fiind folosita ca limba oficiala locala în orasul Sopron). În România, limba germana este vorbita de circa 60 mii de persoane.

În plus, limba germana este vorbita de un numar destul de mare de colonisti germani în SUA (cca 45 milioane de etnici germani dintre care 6,1 milioane utilizeaza germana ca limba materna), Canada (2,5 milioane de etnici germani dintre care 300 mii vorbitori nativi de germana), Mexic (90 mii vorbitori ca limba materna), Argentina (1,5 milioane de persoane cu descendenta germana dintre care 350 mii folosesc germana ca limba materna), Uruguay (40 mii de etnici germani, inclusiv 10 mii vorbitori de germana ca limba materna), Brazilia (cca 5 milioane de etnici germani dintre care 900 mii vorbesc germana ca limba materna), Paraguay (250 mii vorbitori ca limba materna), Chile (cca 150 mii de etnici germani dintre care 20 mii vorbitori nativi de germana), Namibia (30 mii vorbitori ca limba materna), Rusia (450 mii vorbitori ca limba materna), Kazahstan (350 mii vorbitori ca limba materna) si Australia (cca 1 milion de etnici germani dintre care 200 mii mai ramîn vorbitori nativi de germana).

Pronuntie si grafie

Lungimea (sau cantitatea) sunetelor joaca un rol important în limba germana. O vocala pronuntata lung sau scurt poate produce o diferenta între doua cuvinte care în rest sunt identice. De exemplu, Miete, cu i pronuntat lung, înseamna “chirie”, dar Mitte, cu i pronuntat scurt, înseamna “mijloc”, “centru”. Ofen, cu o lung, înseamna “cuptor”, “soba”, dar offen, cu o scurt, înseamna “deschis”. Dupa cum se observa din aceste exemple, în limba germana si substantivele comune sunt scrise cu initiala majuscula.

Pentru a distinge între vocale lungi si vocale scurte, ortografia germana foloseste consoane simple sau duble. Dupa vocale scurte se scriu, de obicei, consoane duble (tt, dt, ll, ck, mm, nn, ss, tz etc.), iar dupa vocale lungi sau diftongi se scriu consoane simple (t, d, l, m, n, s, z etc.). Pentru a se reda sunetul s dupa o vocala lunga sau dupa diftong, în scrierea germana se foloseste în multe cazuri, înca din evul mediu, si litera speciala ß, numita pe româneste „s dur” sau si „s ascutit” (scharfes S sau Eszett). Astfel: ich esse (= eu manânc) se pronunta cu e scurt, dar ich aß (= eu mâncam, am mâncat) se pronunta cu a lung.

Multa vreme pentru litera minuscula speciala ß nu a existat majuscula corespunzatoare. În loc de “s dur mare”, care nu a existat, se scria SS. Totusi, în iunie 2008 organizatiile internationale de standardizare ISO si DIN au hotarât introducerea literei majuscule “s dur” cu codul Unicode 1E9E. Motivul este normarea tehnicilor de scriere. Noua litera “s dur majuscul” înca nu este întâlnita în practica.

În germana din Elvetia si Liechtenstein litera ß nu se foloseste de loc, si în loc de ß se scrie ss.

O alta deosebire fata de româna, întâlnita în multe dialecte germane actuale, este faptul ca litera r se pronunta foarte voalat, si uneori nici nu se distinge acustic.

Vocalele a, o si u se folosesc si în varianta cu umlaut, care este o modificare a pronuntiei lor. Umlautul se noteaza în scris cu semnul diacritic numit “trema”, format din doua puncte plasate orizontal deasupra literei: ä, ö si ü, iar la majuscule: Ä, Ö si Ü.

* ä si Ä se pronunta (simplificat) ca un “e” românesc, dar foarte deschis;
* ö si Ö se pronunta (simplificat) ca “eo”, asa ca în cuvintele românesti foen si loess.
* ü si Ü se pronunta (simplificat) ca “iu”, asa ca în cuvintele românesti etui, führer si tul.

În loc de vocala cu umlaut se mai poate scrie si: ae, respectiv oe si ue (exceptie: în numele proprii), dar aceste perechi de litere se pronunta la fel ca si ä respectiv ö si ü.

Alte particularitati fonetice germane:

* äu se pronunta (simplificat) ca si “oi”.
* c se pronunta în multe cazuri ca si “t”;
* e se pronunta deseori ca un “a”;
* ei se pronunta ca si “ai”;
* eu se pronunta (simplificat) ca si “oi”.
* ge se pronunta ca “ghe”;
* gi se pronunta ca si “ghi”;
* j se pronunta ca un “i”;
* r se pronunta în multe dialecte germane foarte voalat, eventual chiar de loc
* s se pronunta în multe cazuri ca si “z”;
* sch se pronunta ca un “s”;
* sp se pronunta în multe cazuri ca si “sp”; în unele dialecte nordice se pronunta sp;
* st se pronunta în multe cazuri ca si “st”; în unele dialecte nordice se pronunta st;
* v se pronunta ca un “f”;
* w se pronunta ca un “v”; exceptie:
* în multe nume proprii germane, w-ul final nu se pronunta deloc: Beeskow; Treptow; Pankow; Bülow; Thiessow, si multe altele;
* y se pronunta ca si “ü” (vezi mai sus);
* z se pronunta ca un “t”;

Istorie

Dialectele care au trecut prin cea de a doua schimbare a vocalelor germane în Evul Mediu sunt considerate membre ale limbii germane.

Din motive de izolare geografica (munti înalti, paduri întinse) si din motive economice (rutele comerciale erau de obicei de-a lungul râurilor), limba germana a avut initial o multitudine de dialecte care s-au dezvoltat aproape independent. Din cauza ca pe teritoriul Germaniei de azi au existat multe state mici, nu a existat pentru mult timp nici o forta care sa actioneze pentru unificarea sau standardizarea germanei. Printre primele evenimente care au dus spre standardizare se numara traducerea Bibliei de catre Martin Luther (Noul Testament în 1521 si Vechiul Testament în 1534), care se bazeaza pe limba germana vorbita în popor si pe cea folosita în cancelariile habsburgice.

Germana înalta (Hochdeutsch) în sensul de germana standard s-a format în sec. XVI-XVII în baza dialectelor intermediare (Mitteldeutsch) între germana de sus si cea de jos. Lucrarile pentru mass media si în special cele scrise sunt aproape toate produse în Hochdeutsch, care este o limba universala înteleasa în toate zonele de limba germana de pe glob (cu exceptia prescolarilor în zone unde se vorbeste doar dialect – dar în era televiziunii, pâna si ei ajung sa înteleaga germana înalta, chiar înainte de a merge la scoala).

Germana înalta (Hochdeutsch) mai are însa si un alt înteles, anume totalitatea urmatoarelor limbi si dialecte: limbile germana standard, idis si luxemburgheza, dialectele din zona centrala si de sud a Germaniei, dialectele vorbite în Austria, Liechtenstein, Elvetia, Luxemburg, Tirolul de sud (Italia), Alsacia si Lorena (Franta), Belgia, Polonia, SUA, Rusia, România, Danemarca, precum si mai multe tari din America de sud si din sudul Africii.

Primul dictionar al Fratilor Grimm, ale carui 16 parti au fost publicate între 1852 si 1960, a fost si înca este cel mai complet census al cuvintelor din limba germana.

În 1880, regulile gramaticale si ortografice de la acea vreme au aparut în lexiconul Duden, numit asa dupa autorul lui, Konrad Duden. În 1901, aceasta carte a fost declarata definitia standard a limbii germane.

De atunci pâna în 1998 nu a mai avut loc o reforma majora a ortografiei. În 1998 s-a ajuns la decizia reformarii regulilor orgografice, adica la asa zisa ortografie germana “noua”, pentru care lingvistii germanisti din patru state germanofone, RFG, RDG (pâna la reunificare), Austria si Elvetia (cantoanele germanofone) s-au consfatuit timp de decenii.

Noua ortografie este obligatorie în Germania numai pentru scoli si anumite institutii de stat. (Situatia legala din Germania este ceva mai complexa din cauza structurii federale a statului, cu administratiei pe 3 nivele – federal, statal (pe landuri) si comunal. Însa, în vederea modificarii ortografiei oficiale, în Germania este suficienta o dispozitie la nivel ministerial (Erlass), nefiind nevoie si de o lege (Gesetz).)

Hotarârea din 1998 a constat dintr-un compromis: atât ortografia germana veche cât si cea noua au fost permise în paralel, pentru o perioada de tranzitie foarte lunga – pâna în anul 2005. Astfel, folosirea ortografiei vechi se marca în scoli cu rosu drept greseala, dar nu se scadeau puncte la nota.

Noul standard, obligatoriu de la 1 august 2005 în Germania, Austria si Elvetia, pune capat acestui paralelism si impune scolilor si institutiilor de stat ortografia noua. Însa numeroase personalitati, scriitori, institutii si firme se împotrivesc adoptarii noii ortografii, în general considerând-o nereusita. Landurile Bayern (Bavaria) si Nordrhein-Westfalen (Renania de Nord-Vestfalia) precum si cantonul/orasul elvetian Berna au decis sa prelungesca pe teritoriile lor paralelitatea ortografiilor cu înca un an. Marele coditian (particular) de renume mondial Frankfurter Allgemeine Zeitung (“F.A.Z.”) nu a acceptat deloc noua ortografie din 1998 si a continuat multa vreme sa aplice ortografia “veche”.

Din cauza numeroaselor reclamatii si în baza propunerilor facute de Comisia internationala pentru ortografia germana, Conferinta ministrilor culturii si învatamântului ai landurilor germane a aprobat în martie 2006 unele modificari aduse noilor reguli ortografice. Drept rezultat, noua ortografie germana revizuita (incluzând modificarile de ultim moment) a intrat în vigoare la 1 august 2006 (la începutul anului scolar 2006/2007 în Germania). Elvetia a decis de asemeni (în iunie 2006) adoptarea oficiala a ortografiei noi revizuite. Ortografia veche va fi însa tolerata în scoli, ca ortografie paralela, timp de un an în Germania, doi ani in Austria si trei ani în Elvetia.

La 22 iulie 2006 redactia dictionarelor normative Duden pentru limba germana (vezi http://www.duden.de) a publicat o noua editie, nr. 24, a îndreptarlui ortografic, cu ultimele modificari. Noua ortografie, în varianta initiala, nerevizuita, fusese inclusa în editia nr. 21, din 1996, a îndreptarului.

Ca noutate absoluta, conform noii ortografii, revizuite, pentru numeroase cuvinte (circa 2% din lexicul inclus) sunt admise mai multe variante. În atari cazuri, redactia face totusi recomandari cu privire la varianta care ar urma sa fie preferata.

Ca o contributie la “pacificarea” ortografiei, principalele agentii de stiri si medii de informare germane au decis sa aplice o scriere unitara chiar si în cazurile de ortografie multipla.

Începând cu anul scolar 2007/2008, în scolile din Germania nu se mai tolereaza ortografia veche, iar erorile ortografice facute de elevi duc la scaderea notei.

Situatie actuala

Germana este limba oficiala în Germania, Austria si Liechtenstein, una din limbile oficiale în Belgia (alaturi de neerlandeza si franceza), Elvetia (împreuna cu franceza, retoromana si italiana) si Luxemburg (împreuna cu franceza si luxemburgheza), precum si limba oficiala regionala în regiunea autonoma Tirolul de Sud din nordul Italiei (alaturi de italiana), Raionul national german Halbstadt din Rusia (alaturi de rusa) si Raionul national german Azovo din Rusia (alaturi de rusa). Pîna în 1990 a fost si una dintre limbile oficiale ale Namibiei (alaturi de afrikaans si engleza; din 1990 este limba nationala). Într-o serie de localitati din Danemarca, Polonia, Slovacia, Ungaria si România germana are statut de limba co-oficiala locala.

Totodata, germana este una dintre cele 3 limbi de lucru ale Comisiei Europene (alaturi de franceza si engleza), una dintre cele cinci limbi de lucru ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, una dintre cele sase limbi oficiale ale OSCE si una din cele 4 limbi oficiale ale Asociatiei Europene de Liber Schimb.

Conform estimarilor germana este vorbita ca limba materna de cca 100-120 milioane persoane (mai ales în Europa Centrala), fiind limba cu cel mai mare numar de vorbitori din Europa. Germana ramîne cea de-a treia limba straina studiata în lume (dupa engleza si franceza) cu toate ca influenta crescânda a limbii engleze a afectat în ultimul timp rolul limbii germane în plan international.

Gramatica
Limba germana în România
Inscriptiune trilingva, având si germana ca a treia limba.

La recensamântul populatiei din 2002 peste 60 de mii de locuitori ai României (0,3 % din totalul populatiei din tara) s-au declarat ca fiind de origine germana (sasi, svabi satmareni, svabi banateni si tipteri), majoritatea fiind vorbitori nativi de limba germana. Germana este a treia limba straina în România, fiind predata la toate facultatile de limbi straine din tara. În Banat si Transilvania exista si câteva licee cu predare în limba germana. La Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca 10 din cele 21 de facultati ale universitatii ofera programe de studii si în limba germana. La Timisoara functioneaza Teatrul German de Stat (Deutsches Staatstheater Temeswar), unul dintre putinele teatre de limba germana din afara spatiului germanofon propriu-zis. În germana apar si cîteva publicatii periodice nationale sau regionale din România, printre care Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (ADZR), Hermannstädter Zeitung si Banater Zeitung.

Dialectele limbii germane

Dialectele limbii germane sunt divizate în mod traditional în trei grupuri: germana de sus (Oberdeutsch), germana mijlocie (Mitteldeutsch) si germana de jos (Niederdeutsch). “Sus” si “jos” se refera aici la altitudinea geografica a regiunii dialectale: germana de sus se vorbeste mai ales în sudul Germaniei, Austria, Elvetia si alte regiuni mai înalte (spre Alpi si în vaile lor), în timp ce germana de jos se vorbeste în nordul Germaniei, care este o zona întinsa de ses de mica altitudine (spre Marea Nordului si Marea Baltica).

Germana de jos se divizeaza în doua grupuri dialectale: saxona inferioara si francona inferioara, vorbite în nordul Germaniei, Olanda si nordul Belgiei, precum si de colonistii germani, olandezi si flamanzi stabiliti în Africa si America. Dialectele francone inferioare ale germanei de jos stau la baza limbii neerlandeze. Unii lingvisti considera germana de jos a fi o limba distincta, nu doar un dialect.

Germana mijlocie se împarte, de asemenea, în doua grupuri dialectale: germana mijlocie occidentala (Westmitteldeutsch) si germana mijlocie orientala (Ostmitteldeutsch), fiind vorbita în centrul Germaniei (Saxonia Superioara, Luzatia, sud-estul Brandenburgului, nordul Turingiei, Hessa, Renania Superioara, Palatinatul Rinului, Saarland), precum si în Luxemburg, estul Belgiei si în regiunea franceza Lorena. Gratie pozitiei sale mediane între dialectele germanei de jos si ale celei de sus, dialectul Lausitzisch-Neumärkisch al germanei mijlocii orientale (vorbit în Berlin si în sud-estul Brandenburgului) sta la baza germanei standard (Hochdeutsch).

Germana de sus (Oberdeutsch; a nu se confunda cu germana standard sau „înalta” numita Hochdeutsch) se împarte în trei grupuri dialectale, la rândul lor subdivizate în graiuri (“Mundarten”): francon (Fränkische Mundarten), austro-bavarez (Österreichisch-Bairische Mundarten) si suebo-alemanic (Schwäbisch-Alemanische Mundarten), vorbite în sudul Germaniei, Austria, Elvetia, regiunea autonoma italiana Tirolul de Sud si în Alsacia, din Franta.

Unele dialecte contemporane ale limbii germane s-au format în secolele XVII- XIX-lea în America de Nord prin amestecul diferitor graiuri germane vorbite în Europa Centrala, printre acestea numarându-se germana din Pennsylvania, germana texana si germana hutterita.

În România, nemtii vorbesc acasa de cele mai multe ori dialectul sasesc sau cel svab.

Coduri lingvistice

* SIL code: GER
* ISO 639-1: de
* ISO 639-2(B): ger
* ISO 639-2(T): deu

Germany
———————————————–
Surse:

Wikipedia

Dictionar Roman German

Dictionar German Roman

Metropotam.ro

Limba franceză

Franceza (français) este o limba romanica vorbita de 80 de milioane de oameni ca limba materna, 190 de milioane ca limba secundara si de înca aproximativ 200 de milioane ca limba straina, cu un numar semnificant de vorbitori în 57 de tari. Cei mai multi vorbitori nativi locuiesc în Franta, unde limba a originat. Restul traiesc în mare parte în Camerun Canada (în special Quebec, si mai putin în Ontario si New Brunswick), Belgia, Elvetia, Africa, Luxemburg si Monaco. Cei mai multi oameni care vorbesc franceza ca limba secundara traiesc în Africa francofonica, posibil depasind numarul de vorbitori nativi. Republica Democrata Congo este tara francofona cu cea mai numeroasa populatie.

Limba franceza este descendenta a limbii latine, cum sunt si limbile nationale: italiana,spaniola, româna si portugheza, si minoritare: catalana, occitana, neopolitana si multe altele. Dezvoltarea limbii a fost influentata de asemenea si de limbile celtice a Galiei romane si limbile germanice ale invadatorilor franci.

Este o limba oficiala în 29 de tari, majoritatea formând cea ce se numeste, în franceza, La Francophonie, comunitatea tarilor vorbitoare de limba franceza. Este o limba oficiala în toate agentiile ONU si un numar mare de organizatii internationale. Potrivit Uniunii Europene, 129 de milioane (26% din cei 497,198,740) de oameni în cele 27 state membre vorbesc franceza, dintre care 65 milioane(12%) sunt vorbitori nativi si 69 milioane (14%) fie o vorbesc ca limba secundara sau limba straina, ceea ce o face a 3-a cea mai vorbita limba secundara din Uniune, dupa germana si engleza. Înainte de mijlocul sec. XX, franceza servea ca limba principala în relatiile dintre puterile europene si coloniale si de asemenea ca lingua franca printre clasesele educate din Europa.

Ca rezultat al ambitiilor coloniale ale Frantei între sec. al XVII si sec. XX, Franceza a fost introdusa în America, Africa, Polinezia si Caraibe. Ca urmare, multe limbi creole s-au format prin combinarea limbii franceze cu limbile native.

Clasificare

Limba franceza apartine familiei de limbi galo-romanice. Chiar daca în Franta sunt vorbite o multitudine de limbi (numite în general „dialecte”, împartite în doua mari familii, limbi nordice (langues d’Oïl) si limbi sudice (langue d’oc, cele care apartin familiei occitano-catalana), franceza, limba de la curte, este o sinteza dupa literatura tuturor, în principal a celor nordice. Franceza nu este în orice caz rezultatul promovarii unui singur dialect, dupa cum spune numele francien, care arata ca se vorbeste despre Île-de-France, acesta este doar un mit. Ca si dialect, pierdut însa în vremuri din trecut, nu putem sa nu amintim franceza veche nordica denumia «le ch’ti» si vorbita, în principiu, în regiunea Nord-Pas-de-Calais de catre «le ch’timi», adica populatia acestei regiuni. Oamenii care locuiesc în acel departament prefera însa denumirea de «patois», adica «limbaj taranesc», mai degraba decât «ch’ti». Un exemplu al diferentei de nuanta si pronuntie poate fi:

* Ch’ti qui est nin contint i’a qu’à v’nir ém vir
* Celui qui n’est pas content n’a qu’à venir me voir

Codul limbii este fr respectiv fra sau fre (dupa ISO 639); pentru Franceza Veche (842 pâna la 1400), codul este fro si pentru Franceza Medie (ca. 1400 pâna la 1600) codul este frm.

Origini

Se estimeaza la modul general ca primul text scris în protofranceza (sau romana lingua, sau chiar roman) este atestat prin „Juramintele de la Strasbourg” din 842, chiar daca prima mentiune a existentei unei limbi romanice nu data decât din 813, de la Sinodul Turnurilor. Primul text literar, Séquence de sainte Eulalie a aparut între 880 si 881. În 1539 Dictatul de la Villers-Cotterêts a impus franceza ca limba în administratie si în tribunale.

Printre primele opere principale:

* Cântecul lui Roland (personaje: Roland, Charlemagne, Olivier, Ganelon)
* Le roman de Renart (personaje: Goupil, Ysengrin)
* Romanii lui Chrétien de Troyes
* Gargantua a lui François Rabelais
* Défense et illustration de la langue française (Apararea si ilustrarea Limbii franceze)

Raspândire

Astazi, franceza este singura limba oficiala a unui numar mare de tari si folosita în mod larg în alte câteva. O parte din natiunile care utilizeaza aceasta limba s-au regrupat în Organizatia Internationala a Francofoniei. Pe lânga tarile care vorbesc limba franceza ca si limba oficiala a statului cum este cazul Frantei sau Canadei, exista tari în care franceza reprezinta o limba utilizata uzual, chiar daca nu este legiferata în legile fundamentale. Este cazul spre exemplu a fostelor colinii franceze din nordul Africii: Algeria, Tunisia si Maroc. Este cunoscut faptul ca universitatile de prestigiu din aceste state au o abordare academica de o puternica influenta occidentala, adoptând limba franceza ca limba de studiu. Mai mult decât atât, în mediul familial al arabilor este uzual melanjul celor doua limbi: araba si franceza, asa cum bine stim ca se întâmpla si în India cu limba engleza si indiana.

Tari cu franceza ca singura limba oficiala

* Franta
* Benin
* Burkina Faso
* Congo
* Coasta de Fildes

* Gabon
* Guineea
* Mali
* Monaco
* Niger

* Republica Democrata Congo
* Senegal
* Togo

Tari în care limba franceza este una dintre limbile oficiale
Africa Francofona
Nivelul de cunoastere a limbii franceze în Uniunea Europeana si în tarile candidate

* Belgia
o Valonia
o Bruxelles
* Burundi
* Camerun
* Canada
o Québec
o New Brunswick
o Saskatchewan

* Comore
* Djibouti
* Haiti
* Luxemburg
* Madagascar
* Republica Centrafricana
* Rwanda
* Seychelles
* Elvetia (v. Cantoanele Elvetiei)

* Ciad
* Vanuatu

Tari în care limba franceza este folosita în mod curent

* Algeria
* Andora
* Maroc
* Tunisia

France
———————————————–
Surse:

Wikipedia

Dictionar Roman Francez

Dictionar Francez Roman

Cartiere.ro

Welcome

Sper sa gasiti informatii cat mai utile pe acest blog ;)